logo

 
schi alpinism
25-26 martie 2017
Postavaru Night
Poiana Brasov, BV
Detalii
mountain bike
06-09 iunie 2018
Bike 4Mountains
Cheile Gradistei Fundata, BV / Campulung, AG / Stoenesti, AG
Detalii
alergare montana
31.08 - 03.09.2017
ULTRA Trail Fagaras
Avrig, SB
Detalii
alergare montana
07 octombrie 2017
Maraton Piatra Craiului
Zarnesti, BV, Romania
Detalii
Evenimente / Bike 4Mountains
stiri / news


race info


conditii participare / terms

inscriere / registration

regulament / rules

profile / profiles

cum ajungi la / directions to

cazare / accommodation

lista inscrieri / registration list

rezultate / rankings


multimedia


comunicate de presa / press release

video

foto / photo

articole / articles

arhiva / archive

3 Munti – o cursa de MTB cu si pentru Spirit

de Dan Caba
http://cabadan.wordpress.com
Data: 7-9.06.2013

Locatia: Stoenesti Arges, Gradistea-Fundata
Trasee: M-tii Leaota, Piatra Craiului, Bucegi
Echipa: “Team Spirit” – Vlad Sancarian si Caba Dan
Foto: Corina Fodor, Mihai Benec

    Despre 3 Munti as putea vorbi din multe puncte de vedere. In timpul cursei am “scris in gand” multe randuri de suflet si trairi intense despre acest concurs. Este vorba de o provocare in adevaratul sens al cuvantului, in care la fiecare pas iti intreci limitele fizice si psihice. 
    3 Munti este un concurs din seria Carpathian Man, iar cand participi la aceasta suita de evenimente trebuie sa te astepti la altceva! Acest altceva inseamna: munte, provocare fizica si mentala, spirit, adreanalina dar si prietenie, respect, motivatie si energie.
     Totul s-a petrecut in 3 zile in care s-au parcurs trasee din masivele montane: Leaota, Piatra Craiului si Bucegi. Nu distantele parcurse au caracterizat aceste 3 trackuri, ci diferentele mari de nivel, care au cumulat undeva la ~ 5300 m. Fiecare metru urcat in acest concurs a insemnat parcugerea unor din cele mai frumoase zone a romaniei pe poteci montane inguste pietroase si bolovanoase, pe drumuri forestiere prin goluri alpine, printre flori de bujori de munte dar si paduri seculare, pajisti cu case razlete a unor sate de un pitoresc unic in lume. La acest concurs s-a facut mountain-bike iar fiecare concurent a putut sa-si incerce pregatirea fizica dar si tehnica. Aici nu gasesti o ruta usoara. Cobori in viteza printe bolovani, printre balegi, pe iarga uda si radacini alunecoase, treci prin noroaie apoi te racoresti trecand prin balti si mergand efectiv prin albia raurilor. In acest concurs impingi bicicleta, o duci pe umar, alergi pe langa ea apoi te avanti in viteaza pe coborari unde franezi violent cand poteca “dispare” cu cate un metru sub tine, sau bolovanii devin mult prea mari pentru ca roata sa poata trece peste ei. La acest concurs termini plin de noroi, si in care ti-ai testat bicicleta la maxim, in care franele aproape au cedat, furcile s-au umput cu apa si mizerie, unii au rupt schimbatoare si lanturi…
      Pana nu participi nu poti sa-ti dai seama despre ce vorbesc eu aici. Desi pare masochism si este ca un razboi, acest concurs te face sa termini cu zambetul pe buze si plin satisfactie. Cand treci linia de finish impreuna cu partenerul tau cu mainile ridicate si strigand de bucurie sti ca ai reusit sa fi o echipa, sti ca ti-ai depasit limitele, te bucuri de viata, te bucuri ca esti sanatos. 
       Coechipierul meu din acest an a fost Vlad Sancraian, un clujan de nota 100 cu care nu pedalasem niciodata impreuana dar ne stiam din multe ture de ski de tura si catarare. Am fost o echipa care e functionat perfect. Am avut acelasi ritm, pregatire tehnica si abordare. Pe durata curselor  nu am vorbit mai deloc, dar ne-am inteles prin tacere. Fiecare stia cand eram momentul sa accelereze sau o sa o lase mai incet, cand sa mancam sau sa ne hidratam, cum sa abordam zonele tehnice. A fost super! Multumesc Vlade. Mi-a facut o mare placere si sper sa mai facem echipa impreuna. 
       Prima zi a insemnat 45 de km cu 1730 metrii de nivel prin muntii Leaota, atingand altitudinea de 2133m.
Start 3 Munti 2013 - prima zi

Start 3 Munti 2013 – prima zi

    A fost o catarare lunga de 26,5 km pe un drum forestier bun dar cireaasa de pe tort a fost singel trail-ul de pe creasta. O poteca ingusta si tehnica in care pedalai printe bujori si jnepeni. Zona alpina este superba iar ploaia ne-a crutat. A fost ziua in care am mers dupa parerea mea cel mai bine! Am termiant traseul dupa ~ 4:40 ore.
Ultima suta de metrii in forta :D

Ultima suta de metrii in forta :D

Relaxare musculara :D

Relaxare musculara :D

     A doua zi a fost ziua noroiului. Desi nu ne-a plouat mult, mai multe zone au fost mai “murdare”. Cei 60 de km cu 1820 km i-am parcurs in 5:47 minute, in conditiile in care am avut o pana si o camera sparta care a trebuit peticita, furca lui Vlad a refuzat sa mai functioneze iar chain-suck-urile ne-au cam dat probleme de cap. Deliciul a fost zona cu treceri prin apa. Dupa ce travesezi de vreo 15 ori raul si mergi efectiv pe firul apei devi expert in navigatie nautica cu bicicleta :). Ultima parte a fost un mic razboi, in care am luptat cu noroiul si care mi-a adus aminte de  concusurile eroice de Adventure Race. Greu, dar frumos!
Putina umezila la sosoni

Putina umezila la sosoni

Asa am spalat lantul plin de noroi!

Asa am spalat lantul plin de noroi!

Voichita si Carpathian Man veseli in ploaie

Voichita si Carpathian Man veseli in ploaie

Traseul trece prin zone pitoresti

Traseul trece prin zone pitoresti

Vald, camaradul perfect

Vald, camaradul perfect

 
Promit ca mai mult de o jumatate de kg de noroi nu am mancat

Promit ca mai mult de o jumatate de kg de noroi nu am mancat

Echipa Spirit in actiune

Echipa Spirit in actiune

Concentrare

Concentrare

Doamne, frumos a fost!

Doamne, frumos a fost!

A treia zi am parcurs printre cele mai frumose trasee de MTB din tara. Are o lungime de ~ 43 de km cu 1600 m diferenta de nivel si se urca in Saua Strunga la 1970 m altitudine. Acest traseu este salbatic si plin de energie. Este dinamic si tehnic. Atinge creste si trece prin zone cu single-trail-uri superbe. Si aici bujorul de munte inflorit ne-a intampinat cu bucurie facand ploaia parca invizibila. Coborarea este un vis! Am terminat acest traseu dupa 4:42 ore, veseli si parca cu o parere de rau ca se termina! 
Adrenalina pe cea mai frumosa coborare de MTB din tara

Adrenalina pe cea mai frumosa coborare de MTB din tara

  A fost frumos! A fost eroic! A fost mountain-bike! A fost perfect! Am fost o echipa! A fost natura pura! A fost liniste! A fost ud! A fost adrenalina! Au fost prieteni! Au fost ganduri curate! Au fost trairi frumoase! Mai vreau!

  Felicit organizatorii si voluntarii, bravo celor care sustin acest tip de evenimente si toata stima participantilor! 
  Familia Carpathian Man este deosebita, si de abia astept sa ne revedem!
Prieteni adevarati

Prieteni adevarati

Multumim Luci Clinciu pentru spiritul

Multumim Luci Clinciu pentru spiritul “Carpathian Man”

O familie cu oameni unul si unul

O familie cu oameni unul si unul

.....................................................

3 Munti - MTB, ziua 1 - Leaota
de Cornelia David

http://sisadventure.blogspot.ro 

3 Munti, MTB, 3 etape, echipa cu Sis, 8-10 iunie 2012.

Au trecut cateva zile de cand ne-am intors de la 3 Munti, sunt sigura ca sunt putini care stiu exact ce inseamna 3M.....
este un concurs de mountain bike in echipa, format din 3 etape in 3 Munti din Romania: Leaota, Piatra Craiului si Bucegi. Concursul face parte din "colectia" CarpathianMan, mai multe detalii sunt pe site: (http://www.carpathianman.ro/home.php)

Am stiut doar ca vreau sa fiu acolo, nu m-a interesat nimic, nu am privit participarea ca pe o competitie, tot ce vroiam era sa vad magia locurilor.
Ceea ce m-a atras cel mai mult este ideea acestui concurs, echipa, etapele, e minunat sa mergi la concursuri in echipa, mult mai fun, mi se derula in fata ochilor "filmul" meu, pentru mine totul era la superlativ!
Cu un an in urma la acest eveniment dintr-o neatentie m-am lovit la picior, de atunci nu am mai pedalat la munte, a fost o accidentare nefericita, acum doar o urma pe genunchi si in minte, trebuia sa inving teama de cazatura, curajul ne lipseste de cele mai multe ori, dar il avem in noi, merita sa il cautam.
Doar cu Sis puteam face echipa!
Nu prea planificam nimic, stim ca va fi greu sa ajungem dis de dimineata la start in Stoenesti - nu prea am mai auzit de aceasta localitate!! undeva in Arges, departe de munti dar foarte primitoare pentru o dimineata calduroasa de iunie.
Ridicam ultimele pachetul de concurs, salutam in graba cunoscutii si ne pregatim fara foarte mari emotii, cele mai mari tresariri le am cand revad poarta rosie de start.
Suntem cu Adi si cu Mishu foto, mereu glumim si nici nu stim bine ce ne asteapta!
Suntem 17 echipe, 34 de oameni care pleaca in cursa, echipa de organizare si ea aproape la fel de mare! Cele mai mici detalii privind organizarea au fost luate in calcul, chiar nu conteaza ca noi suntem mai putini, sunt atat de mandra si simt incredere din partea organizatorilor!! Noi putem fi idolii copiilor care s-au adunat sa vada startul, e magic cand rares ii daruieste un bidon Sponser unui pitic de langa el, noi suntem campionii din realitate!!
Multi dintre noi imbracati la fel, stam coechipier langa coechipier la start, in 5 secunde pedalam doar unul langa altul!
Avem si inchizator de drum, de pluton, pe Vali, statea mai mereu langa noi si ne anunta ca va fi acolo daca vor exista probleme! Recunosc nu mi-a fost teama ca am ramane noi ultima echipa.....si cam asa a fost dar fara nici o importanta acest detaliu.
putin stanjenitoare prezenta inchizatorului de drum denumit mai tarziu de noi "fluturas" Sis cu tupeu exclama, sa stii te rog fara suparare ca sa inchizi plutonul nu inseamna mereu sa stai langa noi in sufletul echipei, - asa era!!! Si iata ca la cam 8 km de la start ramanem in echipa, doar fluturasii mai inchideau traseul si erau multi, toate culorile, e perioada lor!!

Prima zi reprezinta trecerea muntilor Leaota din Arges pana in Moieciu de Sus. Nu cunosteam de loc portiunea pana pe Leaota dar am fost informati anterior ca e un forestier extrem de lung dar pe care stai pe bicicleta. A fost incredibil si nu se mai termina, sa tot fi facut 4hsi ceva pana sub Leaota, din cand in cand mai zaream o echipa in fata undeva departe si pedalam constant si foarte incet, recunosc, doar din ambitie sa nu te dai jos de pe bicicleta!
Urcau si oile sus in munte,.....erau frumoase tare, cateii cei mai cuminti vazuti vreo data, doi baieti ciobani, si ei in echipa, exclama catre noi! dar ce echipament :-) si mie imi trece prin minte ca si ei uite ce fain sunt imbracati! camasa, o vesta de lana peste, probabil una din primele zile din aceasta vara lung! le uram o vara frumoasa si sa ne revedem cu bine!
.....peisajul spre Bucegi se deschidea incredibil in fata noastra! Nu a fost usor, trebuie sa recunosc dar a fost magnific, am si impins in acea zi la bicicleta, am avut si o coborare minunata din muntele Ilie si un prim finish superb la Cheile Gradistei de unde am plecat in ziua II.
Prima seara a urmat cu povesti, paste bune bune si o prajitura ca la mama lui Bogdan acasa, delicioasa. Premierea primei etape si pregatirea pentru ziua 2!
Bucuria ca eram impreuna acolo cu asa o vreme superba nu te lasa sa simti oboseala traseului parcurs!



...............................................

Bike Marathon 3 Mountains

Posted: June 25, 2012
by Alexandru Itu
http://alexitu.wordpress.com

Although some time has passed since 9th of June my memory is still fresh when I think about 3 Mountains Bike Marathon. After a full May with 2 marathons I was thinking to relax with a nice bike competition. I was sooo wrong… :). This year I’ve done a couple of bike rides from Brasov to Poiana Brasov and back. In total this route is about 20-25 km. I was doing it in about 50 minutes and I thought that 60 km its a piece of cake. Well its not when competing in a mountain bike competition as I was soon to learn. I seriously underestimated the event …

Some details about this B3M:

  • - 2 events – 1 day and 3 day
  • - the 3 day event is for teams and  the 1 day event for individual participation

Except for a minor part of the route the rest was a big unknown for me and I was looking forward to see what Luci prepared for us.  I’ve arrived early Saturday morning at Cheile Gradiste Fundata, found a parking place and prepare for the competition. I’ve chosen to use my Salomon back-pack since its very lightweight and it feels like a piece of clothing.  It was almost empty though since I was thinking that I will finish in 3 hours … :).  I was thinking that if I bike a 20 km in 50 minutes than naturally 60 km will be done in ~ 3h. So I didn’t take any gels with me, just the Sponser protein bar offered by the organizer in the starting kit and a bottle of water. It was my first biking competition so again I didn’t know what to expect…

Around 9 AM we’ve started …

I didn’t push it too hard and I left most of the competitors in front of me. It was a bit crowded in front and a competitor fell quite bad in the first 300 m. Anyway we’ve started to climb quite soon and slowly we’ve reached Fundata school and entered the EcoMarathon route lap 1, but in reverse… cool. I was feeling good and I’ve passed a few competitors and after a small descent the route was making a right turn. … but I didn’t. I didn’t see any marking there and I thought it continues the EcoMarathon route in reverse. Later I found out that the marking was done properly, but somebody took the sign off. Unfortunately for some of us is hard to get to the next level and they still behave like monkeys :(…. and I’ve met quite a few afterwards on the route swearing and throwing things on us. Anyway for me it was not really a problem … although I’ve lost the route I was not upset since I’ve came to this competition to enjoy it and not to be the first one from the back. The bad thing was that I’ve drag quite a lot of people after me … we were in this shit together :). After 10-15 minutes we’ve realized that the route was wrong and decided to turn back.

Soon I was back on the good track … it was greeeat. It was a mild descent where you could get quite some speed. I guess everybody enjoys the downhill biking… :). Soon I’ve reached the first serious climb of the day, the climb to Ciocanu. It was on asphalt, but that road was not used by cars in that day … nice. I was feeling great and pushed a bit on the climb. Than a long descent took me to the first hydration point in Sirnea. I was quite thirsty since it was hot outside and I was glad that I could drink something else bedsides water. After this check point it was a mild climb and than … the FUN begun!!! The route was passing through some gorge which had a loooot of water. A lot of push bike and countless crossing through the water. I was so much enjoying this that I had a stupid smile on my face quite the whole portion with water … and the funny thing its that I’ve realized this only when I was out of the gorge and the FUN area. Until now I never thought that biking can be so fun…

After another mild descent the route made a left turn (and I along with it :) ) towards Magura. Niiice! However while approaching Magura my batteries were starting to run low on energy. I’ve started to push a lot the bike until finally after another technical descent I’ve reached  Prapastiile Zarmnestiului and the second hydration point.

After I had some refreshments I’ve started again to pedal. However my lower back was not really in the mood. It started to hurt and the pain increased as I was going through the gorge. Eventually I had to stop and push the bike :(. Also while approaching La Table my energy levels were quite low. I didn’t stop though … I was pushing the bike on the climbs (even the small ones) and continued. Once I was stopping the pedaling my back was not hurting anymore. Anyway while approaching the end of the last climb to Saua Joaca I’ve did it again … I’ve lost the track. This time the route was properly marked, but I was tired and not paying too much attention so I did a stupid right turn through the woods and follow a steep descent. Eventually I wondered why I was not seeing any marking so I’ve stopped and turn back. That cost me another 10 minutes :). But I was not upset, I didn’t care about the competition with the others. I was here to enjoy the event and that what I was doing. I’ve pushed the bike back into the main road and eventually after a long descent I’ve reached Sirnea again. Got some refreshments and continued on a very speedy descent, crossed the national road towards Pitesti and after a technical descent through the woods I was in front of the last climb until reaching the finish line. It was not very steep but it had4 km … after 55 of pedaling through rough terrain :).

This final climb was the piece du resistance :). Although my back was still a bit sore I wanted to finish pedaling and not pushing so I’ve gathered all my remaining energy and start pedaling hard. While I was close to the finish line I’ve switched the gears (a smaller pinion), got up from the saddle and started to push really hard. I was surprised that by changing the way my muscles were pedaling magically I’ve found new energy reserves :)… I know I’m quite an amateur in biking, next time I will approach differently this competition. Finally I’ve finished in speed the race in 5h:44 … I was very tired after the final climb but although I’ve consumed a lot of resources in this event its not as demanding as a running marathon. The bike acts like buffer between the body (specially the joints) and the terrain and after I’ve got up from the saddle I didn’t have any pain on the joints … only a sore lower back :)

I really enjoyed this event. It was very well organized (like any other carpathianman event). I know now that I seriously underestimated this competition and for next time I will have to put more miles on the bike to avoid the pain on my back. Also I’ll have to be more prepared with foods and drinks since as I’ve learned biking can be very demanding as well.

.......................................................................


Prieteni

Data: 08.06.12-10.06.12
Participanti: Silviu, Alex
Locatie: Leaota, Piatra Craiului, Bucegi
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Am sa va spun o poveste. O poveste deosebita, cu eroi deosebiti. O poveste care are loc departe de lumea agitata, departe de grijile zilnice, intr-un decor feeric. O poveste despre ce inseamna pasiunea si mai presus de orice, ce inseamna camaraderia. E povestea noastra de la 3Munti.


Povestea are un narator deosebit: Lucian. El este cel care destrama firul ei de-a lungul a 3 zile intr-una din cele mai frumoase zone din tara. Este vorba despre reeditarea unui concurs celebru pentru cei pasionati: concursul de biciclete 3 Munti.

Am participat la prima editie acuma 2 ani. Atunci am ramas uimiti de frumusetea traseului. De-a lungul timpului am avut ocazia sa parcurgem numeroase trasee in tara si in strainatate. Nici unul nu s-a apropiat de frumusetea celui de la 3Munti. Se deosebeste de restul prin faptul ca este pur si simplu natural: e greu de explicat.

Unele trasee sunt frumoase pentru ca sunt grele. Urci pe forestiere abrupte sau parcurgi sute de km. Acesta e doar frumos. La fel de natural ca apa Zbarcioarei, ca poteca din creasta Leaotei, ca traversarea dinspre Strunga spre Gutan. Traseul in sine spune povestea. Si iti doresti ca aceasta sa nu se sfarseasca niciodata.

Anul acesta Lucian a adus cateva elemente noi: vor fi 3 etape in loc de 2 si concursul va fi pe echipe.

Voi face echipa cu Silviu Balan.
Alin si Gianina ma iau cu ei si impreuna plecam spre satul Stoenesti din judetul Arges, de unde se va da startul primei etape.

"Luci, unde dormim ca noi ajungem pe la 1 noaptea"
"In fata primariei, dar dormiti si voi in spatele monumentului macar"

Pe drumuri ocolite, cu harta pe genunchi, dibuim Stoenestiul tarziu in noapte. Ma culc pe prispa unei casute de vacanta dezafectata, cu bagajele in jurul meu.

Dimineata atmosfera incepe sa se animeze treptat pe masura ce apar concurentii. Apare si Silviu a meu.

In povestea aceasta eroii nu sunt interesati de cine a mai venit la concurs, cu cine o sa se bata, pe cine trebuie sa intreaca. Eroii povestii noastre sunt nerabdatori sa vada traseul, sa se bucure de el si sa aiba vreme buna.
Ei nu sunt stresati sau indarjiti la start. De aceea povestile lor curg frumos si rasetele se aud de departe. Sunt multe de povestit despre locuri indepartate sau fapte de vitejie. Ei se cunosc si vorbesc intre ei, s-au intalnit de nenumarate ori pe crestele insorite sau prin ploile cu fulgere. Impreuna au depanat amintiri la final de aventuri si au baut impreuna bucurandu-se de cursele la care au participat.


Eroii nostri gusta aventura. Pentru ea au venit. Pentru provocarea celor 3 zile, pentru "infruntarea" cu cele 3 trasee. E altceva. Nu e vorba de a scoate timpul de xx.yy pe distanta zz. Nu e vorba de locul in clasament. Aici e vorba de cu totul altceva: de a "birui" si totodata de a te bucura de traseu. De a duce la bun sfarsit "misiunea" incredintata de Luci.
Dar cel mai frumos la acest concurs va fi faptul ca este pe echipe. Nu mai esti singur. Depinzi de cineva si cineva depinde de tine. In echipa esti ca pe perete legat in coarda: ai o responsabilitate fata de coechipierul tau.
Eu nu fac echipele pe criterii de performanta; le fac asa cum imi dicteaza inima. Si, in afara de Elena, alaturi de Silviu am avut cel mai frumos concurs pe echipe.
El are anul acesta 7km de antrenament la bicicleta. Eu am cateva mii de km in spate. Dar el e prietenul meu si doar cu el as vrea sa fac echipa la acest concurs.
O zi superba ne asteapta la startul aventurii noastre. Lucian ne explica ultimele detalii tehnice si luam startul. Nu suntem multi. Ar trebui sa fim mai multi? Pentru Lucian e greu sa astearna povestile acestea cu doar atatia eroi.
Pe de alta parte am vazut ce s-a intamplat la celelalte concursuri care au atins pragul de cateva sute de participanti: acolo povestea si-a pierdut orice urma de romantism. Acolo mergi sa etalezi echipamente, sa ai motive de lauda in fata bordeiului sau sa bati timpi. Sau campi...
Ar fi trist ca asa ceva sa se intample si cu 3 Munti: din fericire stiu ca niciodata nu o sa se intample. "Ciumpalaii" nu pot fi convinsi sa petreaca 3 zile pe munte, departe de civilizatie. Ei n-au timp. Ei au probleme si sunt ocupati. Plus ca inca nu am vazut "ciumpalai" sociabili: nu cred ca pot fi convinsi sa coabiteze cu inca un semen de-al lor...

Startul e pe sosea. O secunda nu am tras ca sa ajung pe cel din fata. Dar am tras fiindca a inceput aventura. Avem de dus la capat o misiune grea.
Am tras tare aici. Prea tare pentru gustul lui Silviu. Daca Silviu are o calitate aceea e ca nicodata nu se enerveaza. Sau cel putin nu o arata. Asa ca a tras din rasputeri desi se vedea ca nu-i convine ritmul. Nu l-am zorit nici o clipa. Am trecut prin multe impreuna ca sa stim ce sa facem.
Incepe urcarea de 24 de km spre varful Leaota. O urcare frumoasa pe un forestier care merge pe firul unei vai ca de poveste: in soarele de dimineata verdele crud al pomilor are o nuanta ireala.
Incepem sa vorbim intre noi: imi dau seama ca Silviu a fost nemultumit de start. O zice pe ocolite, in felul lui. Dar aici panta incepe sa se accentueze si rolurile se schimba. Cu 7km la bord, Silviu incepe sa catere. Nu mi-e usor sa tin ritmul lui. Acolo unde panta e abrupta, tineretea si forta lui in picioare surclaseaza miile mele de km. Un catarator innascut. Acuma avem acelasi ritm ca echipa.
Si de acuma inainte am povestit aproape in continuu. Asa trebuie sa decurga un concurs. Asa trebuie spusa povestea  unei curse de MTB.
In fata se vad cei de la Ciclopedya. In spate vine echipa lui Tibi. E greu de explicat. Suntem intr-un concurs, vrem sa intrecem si sa nu fim intrecuti, dar e ciudat ca totusi primeaza:
"Fii atent cum se vede toata Muntenia!"
O gluma de-a mea, o poanta de la Silviu. Tragem de noi, dar nu e furia de la alte concursuri.


E mai important sa ne oprim sa luam apa, sa fac misto cu Horatiu si sa schimb o vorba cu Tibi. Sunt si nu sunt concurentii nostri. Impreuna avem de "invins" traseele. Si ce stiu toti eroii acestei povesti este ca adevaratul castigator este cel care trece linia de finish. Indiferent de locul in clasament.
Soarele m-a epuizat la un moment dat. Dar in curand drumul forestier s-a terminat si am intrat pe creasta masivului Leaota. De aici traseul s-a transformat intr-un single trail deosebit de solicitant fizic si tehnic.

Aici nu o sa auzi niciodata:
"Ce e cacatul asta de traseu?"
"Vrea sa ne omoare organizatorul?"
"Mai e mult din porcaria asta?"
"Asta nu e traseu de bicicleta, e de alergare"

Aici o sa auzi:
"Du-te ma ce fain e!"
"Uaauuuu, yupieeeeee, esteeeee!"
"Ai sa-mi bag *&^* ! Uuuuu! Da ma!!!"
"Mai vreau!!!"


Single trail-ul respectiv a fost incredibil. Daca aveai tehnica necesara, echilibru de acrobat si picioare bune, stateai pe bicicleta. Daca nu, alergai. In ambele cazuri am savurat portiunea.
Naratorul a obosit dupa aceasta avalansa de onomatopee si ne-a pregatit o portiune de creasta innierbata si molcoma - paradisul ascuns al oricarui iubitor de MTB. Am parcurs kilometrii intregi in saua bicicletei sus pe creasta, inconjurati de o parte si de alta de peisajele de vis oferite de Bucegi, Iezer sau Piatra Craiului.

Dupa acest respiro a urmat din nou o portiune mai tehnica. Silviu a inceput sa aiba crampe - efortul de la start l-a solicitat. In echipa iti ajuti coechipierul. Car bicicleta mea si ma duc dupa a lui. Silviu e mandru, dar nu e prost. Si el trage pentru echipa. Aici nu-si au loc orgoliile. Acuma il ajut eu; amandoi stim ca poate in secunda urmatoare trebuie sa ma ajute el.

E momentul sa dam drumul la strigatele de lupta. Creasta rasuna de:
"Hai tati!!!"
"Hai echipa!!!"
"Bine asa!!!"

Ne luptam cu Tibi. Suntem mai buni pe urcarile criminale si la push bike. Sunt mai buni pe coborare. Ne luptam, dar aici e altceva.

"Au, greu ii la deal"
"Mergeti mai bine la vale, recuperati!"
"Alex, ai o gura de apa?"
"Bea tot ca mie nu imi trebuie"

Ne luptam si ne depasim in continuu. Impreuna ne oprim si cautam traseul. Impreuna ne asteptam sau fugim dupa coechipieri. Dupa care iarasi ne luam la intrecere.
Povestim deja despre cat de frumos a fost traseul primei zile. Un pic mai jos se vede poarta de finish. Suntem toti patru roata in roata pe ultima panta.
Ei trei reusesc sa sara peste sant. In aer Balan striga:
"Alex, sant! Saaaaaaaaaari!!!!!!"

Il aud, il inteleg, vad santul, dar nu mai am timp de reactie. Roata se blocheaza in sant si zbor.
Poc! Un sunet sec, rece, groaznic. Am aterizat in cap. Mi-e frica sa deschid ochii - sunt convins ca am creierii imprastiati peste tot. Nu se poate altfel la viteza care o aveam si la cum am dat cu capul de pamant.
Ma ridic in  genunchi cu ochii inchisi duc mana la frunte si deschid ochii. Nimic. Imi dau seama ca m-a salvat casca.

Urmatorul gand: pierd timp, trebuie sa termin cursa. Cad in fund. Ma ridic si incep sa ma invart haotic. Apare Adi Bostan sa ma ajute. In continuare sunt total incoerent. Trebuie sa termin cursa - atata stiu. Bratul drept imi atarna inert, capul imi explodeaza, nu pot trage aer in piept. Dar trebuie sa termin cursa!

Dupa inca 100m sunt la finish.
Nu e bine. Deloc. Nu imi pot misca mana dreapta - ma doare ingrozitor. Capul imi trece, pieptul nu ma mai impunge, dar mana e dusa.
Sunt trist. Nu sunt trist ca probabil mi-am ratat o gramada de ture faine. Sunt trist ca mai sunt 2 zile de care nu ma mai pot bucura. Sunt trist ca il dezamagesc pe Silviu. Mai presus de orice sunt trist ca nu mi-am putut duce misiunea la sfarsit. Ca nu voi fi un finisher si ca nu ma voi putea delecta cu finalul povestii.


Atunci nu stiam inca. Am aflat abia luni. E vorba de fractura completa de metacarpian 5. Apropo, e greu sa scrii cu o mana blocata in gips.
Atunci stiam doar ca ma doare mana, ca se umfla si imi apar echimoze. Stiam ca sunt trist. O masam plin de speranta - poate trece, poate nu doare asa de tare. Si durerea nu era chiar insuportabila.
Atunci am stiut ca voi incerca cel putin sa continui.
De ce? Aici nu e vorba de glorie. Nu primesti premii nemasurate la sfarsit. Nu o sa ti se cante ode. Noi nu o sa castigam concursul; nici macar nu o sa prindem podiumul. Atunci de ce sa te chinui?!
Traseele sunt deosebit de tehnice pentru un sportiv sanatos si bun la MTB. De ce ai face asa ceva cu o fractura? Nu o sa devin faimos, nu o sa imi faca cineva o statuie. De ce as risca sa concurez in starea asta, avand perspectiva unor consecinte mult mai nasoale?
Eu nu m-am intrebat asta nici o secunda atunci, desi eram constient ca acolo ceva e rupt. Daca tu te intrebi, probabil ca nu o sa ne intalnim niciodata la 3Munti, IBO sau concursuri asemanatoare. Si nici nu ma obosesc sa iti explic...

Hotararea luata, trebuie sa ma bucur de atmosfera de la un concurs pe etape.
Aici stai seara impreuna cu organizatorii si voluntarii din posturi si de pe traseu. Alaturi de ceilalti concurenti. Aici nu pleci acasa dupa ce ai trecut linia de sosire.
In povestea aceasta, oamenii vorbesc intre ei, schimba impresii, glumesc, se simt bine impreuna. Povestea noastra nu e formata din X participanti. E o singura mare echipa cu misiunea de a duce aceasta poveste la bun sfarsit.
Am stat cu Vio. Cu Alin, Gianina. Cu Sisele. Sau cu Horatiu. Cu toti CPNT-istii. Cu Fane, Adi si toti ceilalti.
Nu te grabesti niciunde. Dar trebuie sa te si odihnesti fiindca maine povestea merge mai departe. Impreuna cu Silviu dormim studenteste la cort.
Dimineata, sub acelasi soare de bun augur, incercam sa invingem febra musculara si durerile din sale. Reincepem pregatirile de cursa. Etapa de azi o stim deja de anii trecuti. Din punctul meu de vedere este cea mai frumoasa, dar si cea mai usoara.
Este si motivul pentru care Luci a ales sa faca si un concurs cu o singura etapa - cea de azi. Asa ca acuma suntem mult mai multi concurenti la start.
Va rezista mana? Fara ajutor, nu. O infasor bine de tot cu PowerTape. Sa nu se balangane si sa tina la un loc ce se misca pe-acolo. Iau un analgezic puternic ca sa nu simt durerea.
Sunt morocanos. Silviu incearca din rasputeri sa ma bine dispuna.


Se da startul. Pornesc greu, mi-e frica, ma doare. Silviu are rabdare. Nu se enerveaza, nu-si da ochii peste cap. Ma incurajeaza. E greu. Ma doare si pieptul si nu am aer.

La inceput se coboara. De asta mi-e frica: pe coborarile tehnice voi fi zdruncinat si aici se poate sa cedeze mana. Merg foarte greu la vale si ma doare ingrozitor. Urlu in continuu.
Se termina coborarea si incepe urcarea. Si Hoinarii isi intra in ritm. Hoinarii nu au abandonat niciodata. Ei nici macar nu cunosc notiunea asta. Cat timp mai este cea mai mica farama de speranta, ei lupta.
Si merge bine. Merge perfect. Durerea a trecut. Urcam ca nebunii. Recuperam pozitiile pierdute la start si ne indreptam spre varful clasamentului.

Vorbim din nou intre noi. Radem si glumim.Si in acelasi timp tragem ca descreieratii. Ii prindem pe Tibi si Andras. Lupta continua la fel de sportiv ca data trecuta.
Zbarciaora e deliciul turei: cheile inundate unde fie mergi sute de metri prin apa pana la genunchi, fie traversezi la propriu de zeci de ori apa involburata. Aici m-am dat jos si am alergat efectiv toata lungimea cheilor ca dementul prin mijlocul apei. Era o placere primara sa alergi prin apa rece, aruncand stropi mari in toate directiile. Am chiuit de bucurie aproape tot timpul.

Iesim primii din apa si incepem sa urcam. Totul ne merge acuma ca pe roate. Dar ar fi o poveste prea seaca asa...
"Alex, lantul!" se aude de la Tibi.
Am reusit sa-l rup. Cheie de lant evident ca nu avem, ca de ce ne-ar trebui... Salvarea vine tocmai de la Tibi, care nu sta pe ganduri si ne-o da pe a lui.
Silviu ia bicicleta mea. Ideea e sa ajungem in punctul de alimentare. Facand echilibristica, duce bicicleta pana acolo.
De data aceasta in echipa noastra e cineva care se pricepe la mecanica. Nu sunt eu acela. Meticulos si precis, Balan repara in timp record lantul.
Pornim nebuneste in cursa de urmarire. Avem 5km de urcare pe asfalt pana in Ciocanu. Greu de crezut, dar pana si bucata asta de sosea se incadra perfect in firul epic intins de Lucian. Era...acolo unde trebuia sa fie. Plus ca era infernal de abrupta.
Ritmul nostru a crescut. Plecam primii din punctul de alimentare din Prapastiile Zarnestilor. Acuma suntem in Piatra Craiului. Peisaje de o frumusete ireala ne ademenesc de peste tot.  Apucam sa le vedem pe toate derulate cu rapiditate prin fata ochilor. Fiindca aici fugim ca nebunii. Avem iarasi ritm si ne merge bine.
Balan o fi avand 7km inaintea acestui concurs, dar e un altfel de sportiv. Compenseaza prin vointa, prin indarjire. Si prin antrenamentul alternativ... Are enorm de multi km de alergat montan si ski de tura. Asa ca, desi greu de crezut la inceput, suntem o echipa perfect echilibrata.


Am urcat prin Prapastii, am trecut de Table, am savurat fata vestica a Pietrei Craiului, ne-am dat duhul pe urcarea din padure, am implorat toate divinitatile sa nu imi cedeze mana pe coborarea infernal de bolovanoasa, am trecut in fuga de postul lui Vio, am urcat din nou pe sosea ridicati acuma in pedate.
Am mai coborat o ultima data pentru a ne trezi in forestierul care urca catre complexul Cheile Gradistei. Aici ne-am intalnit cu Andrei Pop. In trei am urcat ultimii kilometrii si am trecut linia de sosire.


Suntem pe locul patru la general la 38 de secunde de locul 3. A fost o etapa perfecta.
A doua seara echipa de la 3Munti devine si mai unita. Povestile sunt mai zgomotoase si se intind mai mult in noapte. Mai multi eroi isi povestesc aventurile, visele, planurile de viitor. Devenim mai buni prieteni, ne facem noi cunostinte. Familia creste.
Verisoarele mele vin si ele impreuna cu Remus. Andrei incinge atmosfera. Berea curge (e vital ca la o competitie pe etape sa te hidratezi corespunzator si sa asiguri nivelul optim de carbohidrati).
O seara feerica.

Ultima etapa. Si atmosfera e deja nostalgica. Mai e doar o etapa.... Si gata. Pacat.

E etapa cea mai grea din punctul meu de vedere. Incep mai prost ca in ziua precedenta. Mana nu ma mai doare (PowerTape-ul si analgezicele isi fac datoria). Dar nu mai am suflu. Si sunt ametit complet - nu cred ca a fost o idee buna sa iau analgezicul ala cu Cola. Ma misc in reluare si nu ma pot concentra.


Balan are din nou rabdare cu mine. Foarte multa rabdare. Pe urcarile tehnice sunt complet in afara subiectului - cad constant si incurc pe ceilalti concurenti. Mi-e foarte greu sa ma concentrez.
Suntem acuma pe traseul de EcoMarathon de pe bucla a doua. Este dupa parerea mea portiunea de la 3 Munti care ar trebui trecuta in dictionar la definitia de single trail. Ceva mai frumos decat acea curba de nivel prin padure, perfect ciclabila, nu imi pot imagina.
Balan nu e de aceeasi parere. Incurcat de un concurent, franeaza, sare peste ghidon, bicicleta vine peste el, dupa care se duce in prapastia din dreapta vreo 40 de metri. Eu vedeam asta din spate cu incetinitorul (combinatia aia Cola analgezic nu e tocmai pe treaba ei...).
Paradoxal, desi mi-am rupt mana, am coborat exceptional de-a lungul celor 3 zile de concurs. M-am trezit la iesirea din iarna infinit mai tehnic decat inainte. Si cu mult mai mult tupeu. Nu ma compar cu coboratorii buni, dar macar acuma nu trebuie sa mai cobor de pe bicicleta. Si imi face placere sa ii dau la vale. Si desi am o fractura,  de la o zi la alta am coborat din ce in ce mai agresiv.
Ajung repede in soseaua din Moieciu.

O poveste epica are nevoie de un final pe masura.

Dupa destul de mult timp apare si Balan. Eu sunt mai coleric ca el si sunt pe punctul de-al lua la rost.
"Ce-i ma?"
"Pana"
"O, sa-mi bag %^% !!! Bine, hai s-o facem repede".
Sunt nervos acuma, prima si singura data in decursul celor 3 zile. Suntem depasiti si am impresia ca Silviu se mosmondeste cu pana aia. Il zoresc nervos.
Tarziu terminam pana si plec bolborosind inainte cat pot de repede.

"Alex!!!"
.....acuma ce #$%$^ mea mai e?!!!!!.....
"S-a rupt schimbatorul!"
Si s-a facut liniste. Am inceput sa rad. Nu isteric, radeam incet, pe infundate. O poveste epica are nevoie de un final pe masura...
Ne depasesc absolut toate echipele. Nu conteaza.
"Ce facem Balane?"
Raspunsul a fost instantaneu:
"Alergam!"
Eram la km 7 din 44. Mai aveam de alergat 37km si 1600m diferenta de nivel. In papuci de bicicleta, cu placute in talpi, carand dupa noi o bicicleta stricata.
Dar daca exista vreun singur om capabil sa faca asta, ei bine ala era chiar....Balan! Eu stiu asta, el o stie mai bine ca mine.


Ma intreaba totusi politicos:

"Sau vrei sa abandonam?"
De data asta rad zgomotos:
"Cum ma Balane sa abandonam?! Noi nu abandonam niciodata!"
Si pe soseaua insorita din Moieciu se derula un spectacol abstract. Un om urca la deal pe bicicleta carand o a doua in paralel, in timp ce in spatele lui venea un alergator care facea niste pasi ciudati , de parca calca pe cuie.
Spectacolul a durat aproape 5km. Minutele se scurgeau greu, kilometrii si mai greu. Am fost depasiti de echipa de mixt de la care am luat cheita de lant. Panta devine mai accentuata si nu mai pot cara ambele biciclete. Si Balan a obosit sa alerge.
Il intreb:

"Nu putem scurta lantul si sa il blocam pe o anumita viteza?"
Raspunde instantaneu:
"Ba da"
Mi se sting lampile..........
"Si de ce mama naibii n-am facut asta pana acuma?!!!!!!!"

Improvizam rapid o bicicleta cu o viteza.

Si incepe o cursa nebuna. Am urcat ca urmariti de Ghionoaia. Se auzea doar un gafait sacadat si lacuri de sudoare cadeau de pe noi. Ne indarjeam sa ramanem in pedale pe cele mai abrupte pante. Ne dadeam jos doar cand bicicleta se ridica pe roata din spate. Atunci alergam ca nebunii la deal. Nu ne-am oprit o secunda.
Pedalam sau alergam. Am ajuns din nou echipele; am inceput sa le depasim. Urcam tot mai tare. Iesim in golul alpin si aici Balan schimba cu mana pe o alta foaie pentru a nu pedala in gol. Si ca participant direct era emotionant sa vezi efortul pe care il depuneam. Daca ne intreaba cineva n-am fi stiut sa ii spunem de ce.
Pierdusem atat de mult timp cu pana, schimbatorul, alergatul si ajustastul lantului incat pierise orice sansa
de vreun loc fruntas. De ce alergam in halul asta?! Pacat daca ai ajuns cu cititul pana aici si inca n-ai inteles...

Luci e inainte de saua Strunga si ne indruma pe trasa cea mai sigura. Aici mi-a fost greu - mi s-a taiat aerul. Urmeaza traversarea spre Gutan. Las meticulos saua jos si fac cea mai buna portiune tehnica de MTB din viata mea. Orgasm pe doua roti.
Pe Coama Lunga - care e la fel de lunga cum ii zice numele, nu mai pot tine ritmul lui Balan. Si nu merg eu mai incet - merge el mai repede. Pare lovit de streche.

O poveste epica are nevoie de un final pe masura....

5km de urcare pe forestier. Balan e pe foaia mica si pedaleza ca un hamster electrocutat. Cred ca e cu cadenta la 200. Dar la un moment dat i se ia si lui. Eu sunt deja bine mai in fata cand apare masina cu echipa Merida care e pe locul 3. Ii intreb daca celelalte echipe au terminat; baietii imi zic ca nu. Locul 4 e la 10 minute mai sus.

Dau sa pic de pe bicicleta. Urlu cat pot catre un Silviu lac de sudoare si pedaland in gol:

BALAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAN!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Fa bine si trage cum n-ai tras in viata ta!!!!"

Si Balan trage !

Pedala ca un dement. Nu am mai vazut niciodata atata risipa de efort. Tineam ritmul lui si strigam in continuu:

"Bine tati!!!"
"Hai echipa!!!"
"Hai Balaaaaaan!"

Orizontul incepe sa se ingusteze. Se formeaza tunelul, tamplele incep sa bubuie. Stiu bine senzatia. Dar nu pot sa renunt acuma cand Balan trage asa. In fata orizontul se rezuma acuma la un singur punct, in rest totul e negru si se misca in reluare. Ma intreb oare cand am tras ultima gura de aer? Pare o eternitate de atunci. Incerc sa respir. Ma inec si simt ca imi bubuie capul. Sunt intr-o echipa si langa mine cineva da tot ce poate  - nu imi pot bate joc. Ma ridic in pedale inchid ochii (oricum totul era deja negru) si pedalez. Imi place senzatia sa ajung la limita si sa mai gasesc farama aia minuscula de energie.


Povestea noastra ia sfarsit peste putin timp. Trecem linia de sosire si cadem lati pe jos.

N-am reusit sa prindem locul 4.

Nici nu realizezi tu cititorule cat de putin a contat aia. Puteam sa fim ultimii si tot am fi fost cei mai fericiti. De ce am tras ca dementii ? Pentru ca o poveste epica are nevoie de un final pe masura...

Si povestea e singura care conteaza.

3Munti s-a terminat. Lumea e trista. Te astepti sa te bucuri ca ai scapat. Aici oamenii sunt insa tristi pentru ca ceva frumos a luat sfarsit. Maine o sa le lipseasca deja rutina trezitului de dimineata, pregatirea de cursa, cursa in sine si mai ales povestile de seara. Pentru ceva timp o sa fie un gol. Un gol care se cere umplut.

Pe eroii povestii noastre in general nu o sa-i gasesti pe podiumuri. Majoritatea nu scriu blog-uri, nu sunt in centrul atentiei, nu dau din gura. Eroii acestei povesti se dau cu bicicleta din pasiune, ei au ramas inca acei copii care isi urmaresc povestea din vis pana la capat.


Eu v-am zis aici povestea lor si povestea echipei noastre: Hoinarii.

Multumesc Silviu!

Mi-a fost greu sa scriu aceasta poveste cu o mana in gips. Mi-e la fel de greu sa diger ideea ca anul acesta am ratat IronMan-ul. Dar nu regret o secunda!
Apropo, ne vedem sambata la RTR! La alergat nu imi trebuie maini...
..............................................................................................................................
 

 


home   stiri   evenimente   proiecte   multimedia   shop   ghid   contact   parteneri